miercuri, 13 mai 2015

Sărbătoarea prin ochi de voluntar

Visam deseori să fiu voluntar la o sărbătoare mare, de care oricine își amintește cu drag! Și după cum se spune: ai grijă ce îţi doreşti, căci e posibil să se îndeplinească, așa s-a întâmplat şi în cazul meu. Momentul aflării veştii că vom fi gazdele Zilei Tineretului a fost incredibil: toţi tinerii eram la Pildeşti, la ediţia precedentă a acestei sărbători, când am fost strigaţi că noi vom lua Crucea. În toată agitaţia de acolo am rămas fără cuvinte, căci nu-mi venea să cred că noi primeam această şansă!

O experienţă pe care nu o voi uita prea uşor, pentru că am avut ocazia să învăţ, să cunosc, să descopăr, să ajut. Când i-am văzut pe voluntarii de la Pildeşti, foarte emoţionaţi, dar cu zâmbetul pe buze, dornici de a face o sărbătoare frumoasă, mi-am imaginat că exact în acest mod trebuie să ne comportăm şi noi. Indiferent că suntem trişti, nervoşi, pe chipul nostru trebuie să se vadă doar fericirea.

La adoraţia euharistică de vineri seara am realizat care era scopul meu, căci nu oricine are şansa şi ambiţia de a face asta. Mi-am dat seama că eu am o misiune care trebuie dusă spre îndeplinire: aceea ca, împreună cu ceilalţi voluntari, să facem o adevărată sărbătoare de care să fie mândră toată dieceza, şi nu numai.

Întâlnirile cu ceilalţi voluntari, împărţirea pe departamente, noi cunoştinţe, noi prietenii legate, toate au făcut parte din această experienţă pe care eu, ca şi voluntar, am avut-o.  Totul s-a derulat rapid, iar noi simţeam că mereu există câte ceva de făcut, aveam atâtea idei, încât nu ştiam cu ce să începem. Alături de părintele Felix, de gaşca plină de entuziasm de la Iaşi şi cu sprijinul părintelui vicar Dominic şi al părintelui paroh Toma, am reuşit să desăvârşim ceea ce voi, aproape 3000 de tineri, aţi experimentat pe data de 2 mai 2015, la Onești.


De la lucrurile mari, până la cele mai mici detalii, echipa voluntarilor a reuşit să le finiseze pentru a le arăta tinerilor că nu au venit doar într-o excursie, ci au venit la Oneşti, la Ziua Tineretului, la sărbătoarea lor, de unde au plecat cu bucurie în suflet. Am văzut emoţie, bucurie, multe, foarte multe zâmbete calde şi multe adresate mie, ceea ce m-a bucurat nespus, căci mi-au făcut munca mult mai plăcută, realizând că aveam pentru cine să depun efort. Oboseala am simţit-o abia când s-a terminat totul, căci cine ar mai putea simţi oboseala când vedeai toată lumea dansând la programul de dimineaţă, şi mai apoi în ploaie, dar mai ales multitudinea de feţe frumoase, zâmbitoare şi pline de viaţă!

Pentru mine a fost o experienţă inedită în care am cunoscut persoane minunate, am legat amiciţii, am închegat prietenii, am muncit pentru a face din acest eveniment o adevărată sărbătoare. Cu acest prilej, le urez tinerilor din Buruieneşti mult succes şi multă putere de muncă, iar bunul Dumnezeu să-i călăuzească pentru a face şi ei în anul ce va urma, o zi frumoasă a tineretului!

luni, 4 mai 2015

Ziua Tineretului de la Oneşti: credinţă, sărbătoare, tenacitate

Sâmbătă, 2 mai 2015, a avut loc cea de-a XXIII-a ediţie a Zilei Tineretului în Dieceza de Iaşi, în Parohia "Sfinţii Petru şi Paul" din Oneşti. Tema întâlnirii din acest an a fost "Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8). La sărbătoare au participat aproape trei mii de tineri din întreaga dieceză, însoţiţi de păstorii din parohie.

După 19 ani în care crucea şi icoana Zilei Tineretului au vizitat comunităţile parohiale de pe teritoriul Diecezei de Iaşi, strângând în jurul lor mii şi mii de tineri în rugăciune, adoraţie, contemplare, acestea s-au întors la Oneşti. Prezente în parohie încă din anul 2013, când au fost preluate de la Pildeşti de către tinerii din Oneşti, simbolurile Zilei Tineretului au încurajat comunitatea în a organiza o sărbătoare cu totul deosebită.

După săptămâni întregi de planuri şi pregătiri până în cel mai mic detaliu a evenimentului, s-a dat startul sărbătorii încă de vineri seara când voluntarii din Oneşti, împreună cu tinerii din împrejurimi, au participat la o seară de rugăciune. Împreună, i-au purtat în gând pe tinerii din toată dieceza şi din lumea întreagă, s-au rugat pentru pace şi au meditat cuvintele papei Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului 2015.

Ziua de sâmbătă a început plină de nerăbdare şi entuziasm. Chiar dacă sosirile la Oneşti au fost o adevărată aventură, datorită drumului lung sau a vremii neprielnice, autocarele nu conteneau să sosească, iar tinerii să împartă zâmbete între ei. Bucuria întâlnirii a fost mare, o bucurie care nu s-a risipit nici măcar la sfârşitul zilei. Dacă soarele s-a încumetat să apară pe cer, în sufletele celor prezenţi a strălucit fără încetare!

Pentru participanţii care au sosit mai devreme s-au pregătit bansuri şi exerciţii de înviorare de un grup de tineri care au stat pe scenă până la deschiderea programului. Rugăciunea de dimineaţă a fost cea care a început seria de evenimente de la Oneşti. Prin vocile tinerilor, s-au înălţat către cer mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu pentru tot ce-a aşezat în vieţile oamenilor, mai ales ale lor.

Nici sora Ana şi fratele Ieremia, invitaţi speciali la Ziua Tineretului cu ocazia Anului Vieţii Consacrate să dea mărturie despre alegerea lor, nu au contenit să binecuvânteze lucrarea lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia. Ei le-au vorbit tinerilor despre frumuseţea angajamentelor definitive şi despre liniştea din viaţa în Cristos. I-au încurajat să fie maturi şi responsabili în alegerile pe care le fac şi să rămână fideli drumului pe care îl aleg.

Participând la programul de dimineaţă, tinerii au explodat în aplauze când în mijlocul lor au sosit PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, însoţit de PS Aurel şi PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti. O prezenţă deosebită la Ziua Tineretului din acest an a fost PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, care a dorit să invite personal pe tinerii din Dieceza de Iaşi la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) care va avea loc la Cluj în acest an, în perioada 22-26 iulie 2015.

Sfânta Liturghie a fost momentul esenţial al întâlnirii. Prezidată de PS Petru, împreună cu ceilalţi episcopi şi cu preoţii care au însoţit grupurile de tineri, a fost un adevărat prilej de rugăciune şi intense clipe spirituale care i-au unit pe tineri. Au cântat împreună cu corul, au ascultat cu atenţie cuvântul lui Dumnezeu şi s-au împărtăşit cu hrana cea vie, Cristos. La cuvântul de învăţătură, PS Aurel le-a vorbit tinerilor despre fericire, despre iubirea pe care o simţim cu toţii. Această iubire, însă, ca să dea roade, trebuie să fie primită iar mai apoi împărtăşită cu cei de lângă noi. PS Aurel i-a învăţat pe tineri cum să găsească fericirea în lucrurile mici, în gesturile simple, în cuvintele sincere şi spuse din suflet. Ei au ascultat despre valoarea unui zâmbet, a sincerităţii, a fidelităţii.

Cu aceeaşi bucurie a prezenţei lui Cristos în mijlocul lor, tinerii au participat cu drag şi la programul artistic pregătit de ei şi pentru ei, chiar şi în ciuda ploii. În cadrul Festivalului tinerilor, ei au cântat, au dansat, i-au molipsit pe toţi cu energie şi voie bună. Atunci când PS Petru a sosit în mijlocul lor, surprizele s-au ţinut lanţ, celebrând cei 25 de ani de episcopat şi la Oneşti! Au înălţat rugăciuni, i-au cântat "La mulţi ani!", au făcut fotografii memorabile, i-au colorat ziua! Preasfinţitul a fost emoţionat la cadoul tinerilor! Le-a mulţumit pentru pofta de viaţă pe care o ascund în ei şi i-a încurajat să iasă în lume, să împartă şi celorlalţi bucuria prezenţei lui Cristos în suflet. "Voi sunteţi Biserica!" le-a spus cu o licărire în ochi. "Să purtaţi cu demnitate viaţa pe care Domnul a sădit-o în voi!"

Şi părintele Felix Roca, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Tineretului şi organizator al acestui eveniment, a adresat tinerilor cuvinte frumoase: "Mă uit la voi şi mă simt fericit! Atât de multă încredere vi se citeşte în ochi! Prin voi, Biserica este ceea ce trebuie să fie. Prin voi, Cristos rămâne prezent între oameni. Sunteţi minunaţi!"

Cu adevărat minunată a fost întreaga sărbătoare de la Oneşti! De la primirea călduroasă a părintelui paroh Toma Rediu, a părintelui vicar Dominic Ciobanu, la întreaga comunitate care a contribuit cu bucurie la buna desfăşurare a întâlnirii. În plus, sărmăluţele au fost delicioase!

La finalul programului, PS Petru i-a însufleţit pe toţi cei prezenţi cu binecuvântarea sa, amintindu-le că îi poartă neîncetat în rugăciune. De la Oneşti, crucea şi icoana Zilei Tineretului au plecat la Buruieneşti unde, în anul 2016, va avea loc următoare întâlnire diecezană a tinerilor. Cu speranţa că fiecare a dus acasă măcar o frântură din bucuria evenimentelor de la Oneşti, mulţumim tuturor tinerilor care au fost prezenţi! Îi aşteptăm cu drag la anul, la Buruieneşti!

Raluca Cocuţ

Mai multe imagini se pot vedea aici.

vineri, 1 mai 2015

Comunicat de presă: Ziua Tineretului va fi la Onești!

Tineri romano-catolici din întreaga Dieceză de Iaşi vor participa sâmbătă, 2 mai, la celebrarea Zilei Tineretului la nivel diecezan. Aceasta va avea loc în Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" din Oneşti, jud. Bacău.

Din cele 149 de parohii ale diecezei, sunt aşteptaţi mii de tineri pentru a asculta mesajul episcopului, pentru a se ruga şi pentru a cânta împreună.

Momentul central al Zilei va fi Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. La celebrare vor lua parte PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, şi PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

La Oneşti, tinerii se vor întâlni pentru a medita tema anului din mesajul Sfântului Părinte: "Fericiţi cei curaţi cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8). Mesajul vorbeşte despre dorinţa de fericire, explicând că aceasta poate fi trăită în mod autentic doar într-o inimă curată, deoarece doar aşa vor experimenta prezenta lui Dumnezeu în viaţa lor. "Dragi tineri, - spune Sfântul Părinte - în cultura provizoriului, a relativismului, mulţi predică faptul că important este «să te bucuri» de moment, că nu merită să te angajezi pentru toată viaţa, să faci alegeri definitive, «pentru totdeauna», pentru că nu se ştie ce rezervă ziua de mâine. Eu, în schimb, vă cer să fiţi revoluţionari, vă cer să mergeţi împotriva curentului; da, vă cer să vă răzvrătiţi împotriva acestei culturi a provizoriului, care, în fond, crede că voi nu sunteţi în stare să vă asumaţi responsabilităţi, crede că voi nu sunteţi capabili să iubiţi cu adevărat. Eu am încredere în voi, tinerii, şi mă rog pentru voi. Să aveţi curajul de «a merge împotriva curentului». Şi să aveţi şi curajul să fiţi fericiţi".

În mesajul adresat tinerilor cu această ocazie, PS Petru Gherghel le spune acestora: "Anul 2015 este un an deosebit pentru mine în care nu încetez să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darurile primite: darul vieţii, darul preoţiei şi darul slujirii ca episcop. (...) Vă îndemn să îi mulţumiţi şi voi lui Dumnezeu pentru toate darurile sale, pentru tot ceea ce el v-a oferit şi vă oferă. Nu încetaţi să fiţi recunoscători!"

La ora 11.00 episcopii şi preoţii vor porni din biserică în procesiune solemnă spre altarul în aer liber unde se va celebra sfânta Liturghie.

Crucea tinerilor şi icoana Maicii Domnului, preluate de la Pildeşti, vor fi purtate de către tinerii din Oneşti în procesiune şi vor fi predate, la finalul Liturghiei, tinerilor din parohia care va fi desemnată să organizeze întâlnirea tinerilor în 2016. Parohiile prezente la Oneşti vor avea câte un reprezentant care va sta în faţa altarului.

După Liturghie va avea loc Festivalul tinerilor, un program organizat de tineri, prin care vor manifesta darurile şi entuziasmul lor.

Dacă în Duminica Floriilor s-a celebrat Ziua Tineretului în cadrul fiecărei parohii, sâmbătă, 2 mai, această zi se va celebra la nivel diecezan, fiind şi o pregătire pentru Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, care anul acesta va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 22-26 iulie. Toate aceste întâlniri locale sau naţionale îi pregătesc pe tineri pentru Ziua Mondială a Tineretului din anul 2016 care se va desfăşura la Cracovia, în Polonia.

Biroul de Presă
Pr. Cornel Cadar

joi, 30 aprilie 2015

La Onești se poartă ALBUL!


Anul acesta, sărbătoarea tinerilor de la Onești lansează participanților o provocare cu totul inovativă: să poarte alb!

Tinerii sunt caracterizați de optimism, curaj şi spontaneitate. Cea mai mare adunare de chipuri tinere pe metru pătrat din Moldova, Ziua Tineretului de la Onești stă sub motto-ul „Fericiți cei curați la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu”. În acest sens, tricoul alb va fi un simbol al curăției inimilor celor prezenți.


Dragi tineri, nu mai priviţi spre cer, soarele e în noi, în tinereţea noastră! Veniţi cu el la Oneşti, îmbrăcaţi cu toţii în alb. Pentru că la Onești se poartă ALBUL!

Harta desfăşurării evenimentului şi alte informaţii

Harta spaţiului destinat evenimentului
Vă punem la dispoziţie harta în care sunt indicate principalele obiective din perimetrul destinat evenimentului.
Aceasta poati fi descărcată de aici.

Zonă pentru parcare
Autocarele, microbuzele şi autoturismele personale (inclusiv ale preoţilor) vor fi parcate pe str. Libertăţii. Pe străzile din jurul bisericii nu va fi permisă parcarea.

Punct distribuţie gustare
Din bunăvoinţa gazdelor fiecare participant va beneficia de o gustare (apă, pâine, sărmăluţe). Punctul de distribuţie va fi pe străduţa din spatele bisericii.

luni, 27 aprilie 2015

Mesajul PS Petru Gherghel pentru Ziua Tineretului 2015

Fericiţi şi plini de recunoştinţă

Dragi adolescenţi şi tineri,

După ce anul trecut ne-am întâlnit la marea sărbătoare a beatificării episcopului nostru Anton Durcovici, reluăm întâlnirea anuală a tinerilor din dieceza noastră fiind invitaţi să participăm la Ziua Tineretului de la Oneşti, în ziua de 2 mai 2015.

Este un lucru minunat ca atâţia tineri să se adune în jurul lui Cristos, să îşi mărturisească credinţa şi să îşi exprime bucuria! Mă gândesc la faptul că tinerii se adună cu multă uşurinţă, chiar în număr mare, pentru diferite evenimente, cum ar fi concerte sau festivaluri. Cu atât mai mult, voi, dragi tineri din comunităţile noastre, aveţi o ocazie deosebită să vă adunaţi la o sărbătoare a lui Isus şi a voastră, a credinţei şi a entuziasmului prietenilor lui Cristos. Vă îndemn să nu ezitaţi să veniţi la Oneşti pentru a arăta tuturor că Isus este pe primul loc în viaţa voastră!

Tema Zilei Tineretului de la Oneşti este tema încredinţată tinerilor din lumea întreagă de papa Francisc: „Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8). În Mesajul său pentru Ziua Mondială a Tineretului de anul acesta, pe care am celebrat-o în Duminica Floriilor, Sfântul Părinte aminteşte că „Dumnezeu a depus în inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei o dorinţă ireprimabilă de fericire, de plinătate”. Această fericire, pe care o căutaţi şi voi, dragi tineri, poate să izvorască doar dintr-o inimă curată, o inimă care este la Domnul şi care nu bate doar pentru sine, ci şi pentru fraţi şi surori, pentru aceia care au mare nevoie de gesturi de prietenie şi de iubire. Îl puteţi vedea pe Dumnezeu în rugăciune, în citirea Sfintei Scripturi, pe faţa celor de lângă voi, din familie, de la şcoală, din asociaţiile religioase şi grupurile din care faceţi parte.

Avem nevoie de tineri fericiţi, cu adevărat fericiţi! Ştim că nu este uşor să vă trăiţi viaţa în aceste timpuri, că sunt atâtea dificultăţi, atâtea riscuri. Tocmai de aceea, pe toate acestea trebuie să le înfruntaţi cu credinţă, împreună cu Cristos, care vă este mereu alături, care crede în voi şi vă susţine. Numai cu el puteţi fi fericiţi! Dacă vă îndepărtaţi de el, paşii voştri vor rătăci pe drumuri care vă vor îndrepta spre false fericiri! Nu vă lăsaţi amăgiţi!

Avem nevoie de tineri cu inima curată! Fiţi curaţi în toate gândurile, intenţiile şi acţiunile voastre! Ochii voştri să strălucească de puritatea care provine din inima voastră curată, iar aceia care vă întâlnesc să dorească să îl cunoască pe Isus, care vrea ca fiecare persoană să fie curată, să fie fericită!
Avem nevoie de tineri curajoşi! Trăirea credinţei cere mult curaj, deoarece vă pune în situaţia să întâlniţi neînţelegere, ironie, acuze. Însă gândiţi-vă că în multe locuri tineri ca voi înfruntă persecuţii şi chiar sunt ucişi pentru că sunt creştini, pentru că nu renunţă la prietenia lor cu Cristos. De la ei puteţi învăţa să fiţi statornici şi puternici. Aveţi curajul să răspundeţi la chemarea lui Dumnezeu la viaţa de familie, la preoţie sau la viaţa consacrată. Oricare ar fi vocaţia voastră, o puteţi trăi cu adevărat doar cu o inimă curată.

Dragi adolescenţi şi tineri,
Anul 2015 este un an deosebit pentru mine în care nu încetez să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darurile primite: darul vieţii, darul preoţiei şi darul slujirii ca episcop, aşa după cum am scris şi în scrisoarea pastorală adresată preoţilor, persoanelor consacrate, tuturor credincioşilor şi tinerilor din întreaga dieceză. Gândindu-mă la tema încredinţată de papa Francisc în acest an vouă, tinerilor, doresc să dau mărturie: cu multă umilinţă, prin harul lui Dumnezeu, mă declar o persoană fericită, un păstor fericit şi un episcop fericit! Pentru orice episcop, preot şi credincios este o fericire să îl slujească pe Dumnezeu, cu bucurie şi cu toată fiinţa. Este o fericire pe care o doresc fiecăruia dintre voi. Vă rog să vă alăturaţi mie în această cântare de recunoştinţă pe care o aduc Domnului şi să mă însoţiţi cu rugăciunea voastră! În acelaşi timp, vă îndemn să îi mulţumiţi şi voi lui Dumnezeu pentru toate darurile sale, pentru tot ceea ce el v-a oferit şi vă oferă. Nu încetaţi să fiţi recunoscători! Mulţi tineri nu sunt fericiţi pentru că nu ştiu să se bucure de ceea ce este minunat şi frumos în viaţa lor, de ceea ce au primit de la Domnul. Bucuria voastră trebuie să fie in Domnul, după cum ne îndeamnă apostolul Paul: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă!” (Fil 4,4).

Împreună cu episcopul nostru auxiliar Aurel, cu preoţii care vă păstoresc, cu persoanele consacrate, cu părintele Felix, vă îndemn să aveţi grijă de inima voastră, să o păstraţi mereu curată, să nu lăsaţi să fie „poluată”. Lucraţi cu statornicie la fericirea voastră fiind mereu fideli lui Isus. Întâlniţi-vă în parohiile voastre, fiţi activi în asociaţiile din care faceţi parte, implicaţi-vă în voluntariat, participaţi la întâlnirile care vi se propun în zona voastră şi la nivel diecezan. În mod special, vă îndemn să fiţi prezenţi la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, care anul acesta va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 22-26 iulie.

Vă aştept la Oneşti pentru a ne bucura împreună de prietenia noastră cu Cristos, pentru a ne uni inimile într-o cântare de recunoştinţă şi de preamărire. Reluând cuvintele papei Francisc, vă spun şi eu: „Nu uitaţi: voinţa lui Dumnezeu este fericirea noastră!”

Sfânta Fecioară Maria şi fericitul Anton Durcovici să vă călăuzească paşii pe drumul credinţei, al fericirii şi al curajului de a lupta împotriva curentului.

Cristos a înviat! El este bucuria noastră!

Iaşi, 25 aprilie 2015
Sărbătoarea Sfântului Marcu

Al vostru, 
Petru Gherghel, 
episcop de Iaşi



Invitaţia tinerilor din Oneşti la Ziua Tineretului

Tinerii din Oneşti, plini de entuziasm, îi invită pe toţi tinerii din dieceză la Ziua Tineretului!
Iată invitaţia lor:


vineri, 24 aprilie 2015

Imnul Zilei Tineretului de la Oneşti: "Văzători de Dumnezeu"


Iată mult aşteptatul imn al Zilei Tineretului de la Oneşti!

Imnul a fost compus de Bernadeta Antal, din Valea Mare. 
Versurile aparţin Monicăi Cocianga, din Parohia "Fericitul Ieremia Valahul", Bacău.
De aranjamentul muzical s-a îngrijit pr. Ciprian Antălucă.
Mulţumim tuturor!


"În numele credinței și-al iubirii pure,
Noi stăm în fața Ta și-ți cerem fericire.
Ne-ajunge inimă curată, noi, tinerii, simțim
Văzători de Dumnezeu cu toți vrem să fim."


Înregistrarea imnului se găseşte aici.
Partitura imnului poate fi descărcată de aici.
Textul este disponibil aici.


Pregătirea corului pentru Ziua Tineretului

Sfânta Liturghie, punctul central al Zilei Tineretului, va fi animată în acest an, la Onești, de către corul condus de domnul profesor, dirijor Aristică Vaida. Domnul profesor este dirijorul Corului „Caelestis” al Parohiei Romano-Catolice „Sfinții Apostoli Petru și Paul” din Onești și dirijorul Corului „Magnificat” al Liceului Teologic „Fericitul Ieremia” din Oneşti, având o experiență dirijorală de peste 15 ani. Pentru această sărbătoare a tinerilor, domnia sa a reunit cele trei coruri catolice din Onești: Corul „Caelestis”, corul Sanctuarului Diecezan „Fericitul Ieremia” și corul Parohiei „Sfânta Tereza”, la care se adaugă o parte din Corul „Magnificat” al Liceului Teologic „Fericitul Ieremia”, Onești. 

L-am rugat pe domnul profesor Aristică Vaida să ne răspundă la câteva întrebări.

Cum merg pregătirile corului pentru Ziua Tineretului de la Onești?
Pregătirile pentru ziua de 2 mai au început să meargă din ce în ce mai bine. Săptămâna trecută am început repetițiile pentru cele 13 piese care sunt foarte frumoase și entuziasmante, fiind cântece pentru tineret și transmițând bucuria tinerilor de a fi împreună, plini de energie pozitivă. Săptămâna aceasta și săptămâna viitoare vom finaliza piesele la care lucrăm. Corul este format exclusiv din amatori, oameni care iubesc să cânte și fac acest lucru din pasiune, care îndrăgesc foarte mult muzica religioasă, lucru ce conferă pieselor o notă de eleganță și o trăire autentică a laudei aduse lui Dumnezeu, căruia i se adresează cântările noastre.
Este pentru prima dată când particip la Ziua Tineretului și sper să nu am emoții foarte mari. Coriștilor le doresc mult succes și să aibă parte de o trăire cât mai frumoasă prin participarea la acest eveniment deosebit.

Cum v-a venit ideea reunirii celor trei coruri catolice din Onești?
Dat fiind faptul că sărbătoarea tineretului se desfășoară în aer liber, am considerat că este nevoie de un cor puternic care să poată oferi o interpretare amplă, răsunătoare. Având în vedere că fiecare dintre cele trei coruri are un număr restrâns de voci, am considerat de cuviință să unim cele trei formații corale pentru această Sfântă Liturghie în aer liber. Am înțeles că și sonorizarea va fi foarte bună, de aceea sperăm să bucurăm participanții cu interpretarea noastră. Eu iubesc ceea ce fac, și am remarcat același lucru și la coriști, care au primit cu mult entuziasm propunerea de a cânta împreună.

Ce gânduri doriți să le transmiteți tinerilor care vor veni la Onești pe 2 mai?
Ziua Tineretului este, din punctul meu de vedere, o sărbătoare a rugăciunii, a bucuriei, a împăcării, de aceea aș ruga tinerii care vor participa la acest eveniment să se concentreze mai ales pe rugăciune ca mijloc de transmitere a bucuriei pe care o vor trăi și o vor împărtăși cu ceilalți, vibrând împreună pentru Cristos. Tuturor participanților la Ziua Tineretului din acest an le doresc o sărbătoare senină, plină de bucurie și pace interioară, de la care să plece mai bogați sufletește, mai curați la inimă, mai aproape de Cristos. Vă așteptăm cu drag la Onești!

Echipa media Onești

miercuri, 22 aprilie 2015

Programul Zilei Tineretului

După modelul Zilelor Mondiale ale Tineretului întâlnirea diecezană a tinerilor îmbină celebrarea (sfânta liturghie, diferite momente de rugăciune etc.), formarea (umană, spirituală, specifică pentru anumite activităţi), sărbătoarea (Festivalul tinerilor) şi comuniunea (întâlnirea între tineri, schimb de experienţă, entuziasm, sărbătoare etc.).

Ziua Tineretului de la Oneşti se va desfăşura după următorul program:

Vineri, 1 mai 2015
19.00 – Sfânta Liturghie cu voluntarii
20.30 – Oră de veghe

Sâmbătă, 2 mai 2015
09.00 – Program de animare
09.30 – Program cultural-religios
10.30 – Pregătirea cântărilor pentru Sfânta Liturghie
11.00 – Sfânta Liturghie
13.30 – Festivalul tinerilor
15.30 – Încheiere 

Vă aşteptăm!